1.7 Despre Oameni

1.7 A șaptea învățătură despre oameni

1.7.1 Despre Adam și Eva.

Consider necesar  să  pornim această explicație de la creația lui Adam și revin cu precizarea că tina din care a fost creat a fost luata din Gradina Edenului și este vorba de Materia  provenita din Lumina Materializată a Dumnezeirii cea de o Ființă, pulbere foarte fină, strălucitoare, asemănătoare  aurului. Pot afirma că tina este forma intermediara între eter (Lumina Materializata) și metalul aur (materie forma solidă). Tina reprezintă materia din care Dumnezeu Tatăl a modelat forma trupească a lui Adam după chipul și asemănarea Sfintei Treimi, deci trebuie înțeles clar că Sfânta Treime Întrupată în Materie este purtătoare de sex iar după ce Adam  a fost creat  Duhul Sfânt a suflat duh de viață peste el. Însăși numele  dat de Dumnezeu Tatăl lui Adam explică originea tinei. Adam, însemnând pământ roșu, cu trimitere la forma inițiala a tinei căzute din Lumina Materializată a Dumnezeirii cea de o Ființă.

Pe tot parcursul creației, atât a lumii nevăzute cât și a lumii văzute deși  în Geneză creația este prezentată pe zile, trebuie știut și înțeles de toți oamenii că timpul încă nu era pus în mișcare de către Dumnezeu. Prezentarea din Geneză a creației pe zile reprezintă ordinea în care a fost făcută și faptul că Dumnezeu Tatăl creează pe obiective pe baza de priorități într-o anumită ordine.

De precizat  încă un aspect, între Adam primul fiu creat din tină și Eva există un interval în care Creatorul  a creat altceva, iar modul de cum a fost creată Eva diferă de modul cum a fost creat Adam. Respectiv Eva este creată de Dumnezeu Tatăl  în totalitate din materie corporală luată din Adam peste care nu se suflă duh de viață, ea primind duh de viață prin materia luată din trupul lui Adam.

Căderea a însemnat și pentru Adam și pentru Eva scoaterea din Rai și coborârea  lor pe pământ și transformarea trupească din tină în materia comuna pe care Dumnezeu Tatăl a dat-o îngerilor să creeze animalele  ce au  existat până la Potopul din timpul lui Noe.

Consecința majoră a căderii a însemnat pentru Adam și Eva pierderea legăturii cu Dumnezeu, pierderea  veșniciei și punerea în mișcare a timpului prin punerea în mișcare a pământului  în întregul său ca și creație, adică bolta cerească, forma intermediară și forma terestră după care omul să cunoască semnele venirii Dumnezeirii pe pământ și să deosebească ora , ziua, anul, submultipli și multiplii lor până când Dumnezeirea va vroii să se arate din nou, însă urmașilor lui Adam și Eva. Pierderea legăturii cu Dumnezeirea a însemnat de fapt supărarea și fermitatea hotărârii lui Dumnezeu de a nu se mai arăta lui Adam și Eva decât la Judecata de Apoi.

Așa se explică cuvântul religie, care reprezintă dorința reluării legăturii lui Adam și a Evei cu Dumnezeu. Cuvântul religie vine și este cel mai bine explicat în latină: religio = relegare care înseamnă a lega ceea ce a mai fost legat. Adam și Eva știind că hotărârile Dumnezeiești sunt fără întoarcere pentru ei  dar nu și pentru urmașii  lor, povestesc  și dau învățătură acestora despre Dumnezeu luând astfel naștere tradiția.

Tradiția va continua din generație în generație și continuă și acum în zilele noastre în același mod.  În fond tradiția  moștenită de la Adam și Eva reprezintă învățătura pe care o dau fiilor lor din propriile cunoștințe despre Dumnezeu deoarece ei nu au primit învățătura de la Dumnezeu Fiul . Așa se explică  că ei nu știau decât de  Dumnezeu Ființa înțeles de ei Lumina, de Dumnezeu Tatăl și de îngeri ca fii ai lui Dumnezeu, de aceea îi numește zei, cu care confundă și pe Dumnezeu Fiul și pe Dumnezeu Duhul Sfânt. Vedem mai departe cum  Dumnezeu  iartă omul tocmai datorită neprimirii învățăturii Dumnezeiești și  vorbește cu Abel  și Cain, iartă în continuare și vorbește cu urmași ai acestora, iartă chiar și urmașii ce provin prin nașteri din oameni supuși de îngeri cunoscuți în Geneză ca fii ai lui Dumnezeu care au dat giganții. Însă nu  iartă îngerii  care vor deveni  îngeri căzuți. Chiar, când Dumnezeu a regretat că a creat omul  și toată creația, nu l-a părăsit pe Noe și familiile lui și nici creația, ci a dat lui Noe planul, materialele necesare construirii arcei, vietățile, hrana și înștiințarea de îmbarcare după care a declanșat potopul.

Potopul trebuie înțeles ca o acțiune de curățire a pământului de lucrările terestre făcute de îngeri cât și de pierdere a giganților  și a oamenilor supuși de îngerii cazuți. Animalele date lui Noe sunt date de Dumnezeu din Grădina Edenului de acea spune Domnul Iisus să mănânci din tot ce ți-a dat Dumnezeu.

Inițial Dumnezeu în momentul regretului asupra creației a vrut să pogoare apocalipsa. Totul a fost salvat de îngerii din grupul numărul doi când au strigat către ceilalți îngeri “să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte” moment în care Dumnezeu a renunțat la pogorârea apocalipsei  și a făcut o lucrare prin care a  adus pământul în forma inițială de sfera de apă în care la mijloc a adunat toată materia care a fost dată spre lucrare îngerilor. Pământul este unul nou, creația Dumnezeirii, ca dealtfel și tot ce a apărut pe pământ după retragerea apelor prin darul făcut de Dumnezeu lui Noe. Așa au ajuns oamenii din nou un singur neam și cu un singur limbaj vorbit. Dumnezeu binecuvântează neamul spre înmulțire și face legământ cu Noe că nu va mai da potop pe pământ și pune semn între nori – curcubeul, simbol că toți îngerii lucrători vor veghea și se vor ruga de Dumnezeu să nu se mai producă acest fenomen.

Potopul lui Noe a  marcat în lumea îngerească momentul mult așteptat de ei; desăvârșirea pe care Dumnezeu Tatăl prin Duhul Sfânt a dat-o lor prin sfințenie, totodată  primind  nume și egalitatea între ei prin desființarea ierarhiilor.

Urmează  o altă perioadă de ispitiri pentru oameni și se referă la fiii lui Noe. În Pentateuh nu este descris drumul de întoarcere al fiilor lui Noe în pământul de unde s-au îmbarcat pe arcă, dar în momentul în care ajung acolo începe ispita lor prin tradiție. Învățătura primită de la Adam și de la Eva legată de Rai demonstrează că nu s-a pierdut și în ce sens anume; cei ce au citit învățătura de mai sus știu că Raiul a fost deasupra pământului iar căderea a însemnat alungarea și coborârea lor pe pământ, teritoriul căderii fiind marcat de cele doua brațe ale râului pe care Dumnezeu l-a creat în Gradina Eden,  respectiv Tigru și Eufrat. Ispita a fost ușor de primit și face referire la construcția pe care vroiau să o ridice până la cer, adică să ajungă folosind materia și cu propriile forțe să se ridice din nou în Rai lucru neîngăduit de Dumnezeire, fiind de fapt ascultare de ispititor și nu de Dumnezeu, drept urmare Dumnezeirea a dat lucrătorilor vorbirea în mai multe limbi încât să nu se mai poată înțelege între ei, fenomen cunoscut în Biblie că Dumnezeu a încurcat limbile celor care lucrau, să nu se mai poată înțelege.

Încurcarea limbilor a determinat pe Lucifer să ispitească din nou oamenii și a dus la apariția de neamuri legați  prin limba vorbită și la dispute teritoriale, de izolare, de păstrare, sau expansiune prin cotropiri, de posesie a teritoriilor, a oamenilor, a avuțiilor acestora, exact ce își dorește cel viclean de la oameni: adversitatea prin care el să pună stăpânire pe ei cu scop precis, îndepărtarea și căderea omului de la Dumnezeu. Observăm ușor că aceeași ispită apare  mai târziu când altă generație va fi ispitită să facă grădina suspendată a Semiramidei. Toate frământările pricinuite de faptele  omenești supuse ispitei  sunt privite de Dumnezeu până  la Abraham, care se dovedește un om ales. Ascultarea de care dă dovadă și trecerea peste ispite, sunt plăcute Dumnezeirii, ceea ce determină să îi dea un teritoriu și totodată să fie fondatorul unui neam nou. Pentru asta Dumnezeu Tatăl scoate pe  Abraham cu familia lui  însoțit de Lot, din pământurile tatălui său și primește de la Dumnezeu pământ ca  teritoriu, îi schimbă numele în Avraam,  îl numește patriarh adică întemeietor de neam îl binecuvântează  să se înmulțească și face cu el legământul de circumcizie. Se știu frământările și ispitele prin care trece Avraam și Lot de aceea vreau să insist la cel mai important moment cunoscut de oameni .

Acest moment  este unic și se referă la dorința Dumnezeirii de a se arăta pentru prima oară pe pământ ca Sfânta Treime Întrupată în Materie. Momentul este redat spre cunoaștere oamenilor când la stejarul din Mamvri se arată cele trei Persoane, dintre care Avraam nu îl recunoaște decât pe Dumnezeu Tatăl . Necunoașterea și confuzia legată de Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt sunt datorate tot învățăturii din generație în generație sau mai simplu spus prin tradiție, deoarece nici Adam și nici Eva și de la ei nimeni dintre urmași nu au primit învățătura de la Dumnezeu Fiul cum au primit îngerii și nu știau despre Dumnezeu Ființa și Sfânta Treime cum se manifestă.

Necunoașterea și confuzia asupra Persoanelor Dumnezeirii Fiului și a Duhului Sfânt apar clar când pleacă spre  Gomora și Sodoma fiind prezentați ca fiind doi îngeri.

Pogorârea Sfintei Treimi Întrupată în Materie a avut scop precis ca Dumnezeu Fiul  să dea învățătura oamenilor cum a dat și îngerilor despre Dumnezeire. Căderea în ispită a oamenilor acelor vremuri a dus la hotărârea Dumnezeirii de a nu se mai arăta ca  Sfântă  Treime să învețe oamenii cum au fost învățați îngerii, ci Dumnezeu Tatăl pune timp de așteptare până va trimite prima dată pe Dumnezeu Fiul pe pământ, care prin Întrupare de la Duhul Sfânt prin Fecioara Maria să dea învățătura oamenilor și prin lucrările pe care le face  să  ajute oamenii ca prin credință să se mântuiască. Tot atunci Dumnezeu Tatăl  a pus timp de așteptare și pentru descoperirea Duhului Sfânt prin Întrupare de la Dumnezeu Fiul prin femeie, ca să dea asemănarea cu Sfânta Treime și izbăvirea de cel viclean.

Toate câte s-au întâmplat la Stejarul din Mamvri și căderea în ispită a oamenilor acelor vremuri până la Moise sunt date spre cunoaștere omului în Vechiul Testament.

Momentul descoperirii Dumnezeirii lui Moise este iarăși unic deoarece când se arată lui în chip de foc pe rug, de fapt  este Dumnezeu Ființa în Lumină Materializată. Recunoașterea Dumnezeirii sub această formă de către Moise se datorează tradiției lăsate de către Adam și Eva urmașilor.

Dumnezeirea înainte de a-i elibera din sclavie și de a-i scoate din Egipt dorește să dea poporului evreu învățătura asupra credinței lor în Dumnezeu, de aceea învârtoșează inimile egiptenilor și le dă pedepsele descrise, ca evreii să aibe convingerea și fermitatea credinței în Dumnezeu. Oamenii după ieșirea din Egipt cad din nou pradă ispitei și Dumnezeu la rugăciunea lui Moise le dă lor Cele zece învățături spre ascultare le mai dă Chivotul și Cortul de adunare pe care să îl poarte cu ei în deșert tocmai pentru a fi în credință totală că Dumnezeu este cu ei. Totuși nemulțumirile oamenilor nu se opresc  și atunci Dumnezeu  trece pe Moise prin moarte și îl ridică în Împărăția Cerului  iar Iosua duce pe evrei în Canaan.

Ispitirile continuă, generațiile se succed, Dumnezeu vorbește oamenilor prin prooroci/profeți. Războaiele teritoriale continua, regii mor până când Dumnezeu se arată din nou celor aleși. David iubitorul de Dumnezeu primește putere de la Dumnezeu și ucide ultimul gigant. Ajuns rege prin faptele sale de credință primește de la Dumnezeu planul Templului ca în acest fel să așeze poporul pe loc stabil cum am spune noi, la casa lor. David cade în ispită și atunci Dumnezeu nu îi mai dă putere să ridice el Templul ci îi dă  fiului acestuia, lui Solomon.

Solomon ajuns rege, prin rugăciunea înălțată lui Dumnezeu, primește înțelepciune și putere să ridice Templul . Solomon și poporul evreu nu aveau cunoștințe de citire a planurilor și de  construire a Templului  și nici priceperea pentru prelucrarea  materiei  prime: lemnul și piatra. Știind toate acestea, apelează la regele Hiram al Libanului să dea materia prima și constructori pentru ridicarea Templului. Înțelegerea fiind făcută, se construiește Templul se aduce și se pun în Sfânta Sfintelor Chivotul, cortul de adunare și toate ce s-au folosit când le-au fost date lor din timpul lui Moise. Vedem cum Solomon cade în idolatrie, moare și Dumnezeu dă regatul lui Roboam.

Continuăm firul relatării de la Roboam rege până ajungem la Iehonia, după care mai trec treisprezece neamuri în care ispitele și căderile oamenilor sunt cunoscute, prin rugămintea ca toți cei interesați și de această parte mai amănunțit să o facă personal pentru folosul propriu, până ajungem la Iosif cel din neamul lui David și la Fecioara Maria.

Consider lucrarea întregitoare, suficientă, pentru a da sens și înțeles nou asupra Vechiului Testament, totuși doresc să închei învățătura de până acum cu o remarcă: Dumnezeu întotdeauna a respectat legământul făcut cu toți aleșii săi.