DESPRE ÎNSEMNĂTATEA CREŞTINISMULUI. (Continuare 4)

Să continuăm discuţia despre însemnătatea creştinismului cu prezentarea adevărului complet în legătură cu limba română faţă de descoperirea prezentată de Miceal Ledwith fost Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea în articolul prezentat mass mediei (vezi aici). Nu neg nimic din cele afirmate ci adaug ceea ce nu există în înscrisuri.

Sper prin descoperirea ce o voi prezenta, să îmi alătur cât mai mulţi cititorii şi să capete determinare la rândul lor prin a face cunoscută Lucrarea Dumnezeirii cu privire la limba română; cred că am mai prezentat tangenţial, această versiune cu ocazia altor descoperiri, dar acum voi detalia puţin.

Vreau ca îndemnul meu să dea deoparte aşa zisa întâietate şi apartenenţă de limbă, adevăratul creştin ar trebui să aibă măcar întipărit în minte că Dumnezeu Duhul Sfânt a dat Apostolilor prin Pogorârea Sa la Cincizecime vorbitul în limbi tocmai pentru a adeveri o dată în plus egalitatea frăţiei Fiilor Luminii şi dorinţa de a se transmite prin propovăduire Învăţătura prin care omul se poate întrupa şi îmbrăca din Lumina Materializată a Dumnezeirii.

Limbă română este prima formă de comunicare aleasă de Sfânta Treime încă de la Întruparea în Sine şi pentru Sine a Dumnezeirii.

Limba română a fost transmisă şi primei perechi de oameni Adam şi Eva până la izgonirea lor din Rai. Dacă mi-aş permite să folosesc terminologia din învăţătura omenească aş spune că omul a fost creat de Dumnezeu să vorbească nativ, limba română.

Căderea în păcat a lui Adam şi Eva şi izgonirea lor din Rai a însemnat şi pierderea deprinderii în a vorbi limba română dându-li-se să vorbească limba aramaică.

Şi adăuga ceva mult mai important: Cred că aţi înţeles că limba română se vorbeşte şi acum în Împărăţia Cerească!

Sigur, Vaticanul se poate mândri cu sutele de kilometri de bibliotecă, dar le lipseşte cu desăvârşire Învăţătura Duhului Sfânt sau înţelesul acesteia.

În plus de asta; poţi avea bibliotecă cu care să dai ocol şi pe la ecuator şi pe la poli dar degeaba; dacă oamenii nu au acces la informaţie iar cei de acolo nu citesc; iar dacă citesc dar nu explică şi oamenilor, transformând informaţia în armă a puterii asupra semenilor cu scop vădit în păstrarea ierarhiilor; motiv pentru care oricare dintre noi ar trebui să strige: deşertăciune! Şi să se lepede de această confesiune.

Şi ar mai fi ceva de spus: informaţia neînţeleasă îl face pe cel ce o deţine ucigaş şi am să explic afirmaţia: în biblioteca Vaticanului au existat sau poate mai există şi acum înscrieri din care să rezulte că pământul şi bolta cerească până la izgonirea din Rai a lui Adam şi Eva nu se roteau şi implicit nu exista timp. Abia după acest incident Dumnezeu a pus în mişcare corpurile cereşti, venind oarecum în sprijinul omului oferindu-i repere de întâlnire cu El pentru ai aduce iertarea şi posibilitatea de mântuire şi înălţare în Împărăţia Cerească. Cu toate acestea Papa prin Inchiziţie a găsit ca soluţie uciderea lui Copernic şi a lui Galileo Galilei, fără a fi în stare să aducă argumentul celor două stări ale pământului şi totodată să recunoască şi meritul descoperirilor celor doi părinţi ai astronomiei.

Simt că nu mă lasă inima să continui firul discuţiei fără a vă semnala un aspect: acum, reperul de întâlnire al omenirii cu Dumnezeu este ultimul; şi pe sfârşite; în care şi omul şi Domnul Duhului Sfânt sunt întrupaţi în trup fizic şi se desfăşoară după calendar Papal însă Papii de azi nu îndreaptă cărările Domnului Duhului Sfânt nici nu spun oamenilor de prezenţa Lui în această lume.

Aş fi nedrept faţă de Papi dacă nu aş pune alături de ei orice „cap încoronat” al celorlalte biserici creştine. Măresc gradul de gândire cu privire la religiile monoteiste, toate ştiu şi sunt în momentul de faţă în aceeaşi situaţie greşită faţă de Domnul Duhului Sfânt. Extind gândul până la cuprinderea tuturor formelor religioase şi repet afirmaţiile de mai sus: Toate sunt într-o situaţie greşită faţă de Domnul Dumnezeului Duhului Sfânt.

După clarificarea de mai sus cu privire la limba română voi aduce în discuţie cea mai importantă descoperire a Sfintei Treimi: aceea când se Arată în faţa oamenilor ca Domni; şi de ce a fost necesar acest Plan întocmit cu mult înainte de a începe creaţia.

În deplină comuniune Sfânta Treime a plănuit ca Arătarea Lor ca Domni să se facă în etape gradate şi anume:

1. În prima etapă, Să Se Arate Dumnezeu Tatăl :

  • Întrupat ca Domn prin Melchisedec;
  • Să vină în deplinătatea puterilor Dumnezeieşti (mă refer începând de la forma de Arătare adică Neîntrupat prin Fecioară, femeie sau oameni ci aşa cum S-a Întrupat în Sine şi pentru Sine);
  • Să se Arăte Ucenicilor Săi sub toate cele trei forme (Materială, de Lumină şi Nevăzută);
  • Să aducă şi să Arate Sfânta Treime Întrupată ca Domni, Ucenicilor Săi;
  • Să facă minuni, culminând cu cea mai greu de desluşit: cum şi de unde a luat armate pentru a le pune la dispoziţia lui Avraam în vederea eliberării lui Lot.

Îmi voi permite să ne oprim puţin asupra acestei minuni spre a o descoperii: Toată această armată a fost din spaţiul Dunărean sau mai complet spus din locul de manifestare al Duhului Sfânt.

Locul de manifestare al Duhului Sfânt a fost delimitat de către Acesta ca epicentru încă de pe când pământul era o sferă de apă, netocmit şi gol. Epicentrul de atunci corespunde azi cu diametrul unui cerc cuprins între izvorul şi delta Dunării.

Ca o paranteză: rog Domniile Voastre să nu încerce încadrarea în cerc a ţărilor actuale deoarece teritoriul de atunci nu corespunde cu cel actual şi produce numai dispute!

Ce îmi doresc să mai ştiţi în legătură cu Dunărea: ea îşi are originea în Rai este râul Fison cel ce înconjura ţara Havila şi unde în spaţiul selenar exista cel mai pur aur adică Tina ce cădea din Lumina Materializată a Dumnezeirii. Vreau să descopăr Domniilor Voastre gândul până la capăt: în cele patru râuri din Grădina Edenului nu curgea apa ci Lumina Materializată a Dumnezeirii care ziua era de culoare albă iar noaptea lumina la fel cum a procedat Dumnezeu cu cei din deşert în timpul lui Moise. Laptele şi mierea ce curg în Canaan la asta se referă. Aceste râuri au fost transformate de Dumnezeu Tatăl dându-li-se izvoare terestre şi elementul de transport apa în locul Luminii Materializate a Dumnezeirii. Poate cu această ocazie am oferit răspuns şi celor care încearcă să mărginească puterea Dumnezeirii cu privire la minunea săvârşită în timpul lui Moise când le-a oferit izvor de apă în deşert.

Să continuăm: Dunărea poartă şi păstrează în prezent numai simbolurile cu privire la Duhul Sfânt prin denumirea locului de unde îşi are actualul izvor Munţii Pădurea Neagră şi vărsarea ei în Marea Neagră. Duhul Sfânt prin epicentrul ales, s-a manifestat pentru prima oară ca Stâlp de Foc (de Lumină a Dumnezeirii) şi nu a permis întunericului să cuprindă pământul.

Acum vă voi reda scena cum a ajuns Avraam să primească armată : imediat ce Lot a fost jefuit şi luat prizonier, Domnul Melchisedec S-a Arătat lui Avraam şi i-a cerut să meargă să elibereze pe Lot, deoarece fraţii care sunt Fii ai Luminii nu se lasă nici-o dată la greu. Imediat, Avraam aşa cum îl cunoaşteţi din înscrisuri a început să aducă argumente pentru a-şi ascunde frica de moarte, sfârşind lungul şir al argumentelor cu cel al lipsei armatei; însă în acest moment Domnul Melchisedec a luat în Duh Sfânt armatele din spaţiul Dunărean şi le-a pus în faţa lui Avraam care a rămas fără argumente.

Ceea ce trebuie să mai ştiţi cu privire la această minune, ar fi că ea s-a mai făcut dar fără Arătarea ca Domn al Dumnezeirii atunci când lucrătorii Turnului Babel au fost răspândiţi în lume. În Evanghelii găsiţi foarte clar în scena Botezului când Domnul Iisus imediat după ce a fost botezat de Ioan a fost luat în Duh Sfânt şi dus spre a fi ispitit de satana. Şi în momentul de faţă fiecare dintre noi este luat în Duh Sfânt aproape zilnic dar fără ca cineva să ştie.

Mă veţi întreba cum?

Vă răspund: indiferent de religie sau dacă este ateu, un om, poate fi luat în Duh Sfânt prin întruparea lui din Lumina Materializată a Dumnezeirii iar în această stare deplasat la locul dorit şi întrupat în corp fizic identic iar după ce îşi îndeplineşte misiunea este întors în corpul fizic iniţial fără să ştie absolut nimic.

Pentru discuţia de faţă, vreau să închei seria minunilor Dumnezeirii Tatălui cu ultima înainte de Înălţarea Sa: a spus Ucenicilor Săi numele Fecioarei Maria prin care urma să vină Dumnezeu Fiul ca Domn, precum şi numele Elena al Femeii prin care va veni Domnul Duhului Sfânt.

Aşa cum era de aşteptat, diavolul nu a pregetat şi a ispitit imediat o parte a Ucenicilor Domnului Melchisedec, ispitindu-i cu fecioare sau femei ce purtau aceste nume. Minciunile au început aşa cum era şi firesc întâi cu urmaşe ale Evei ce purtau numele Maria (Miriam), deoarece ştiau că Întâiul promis de Dumnezeu Tatăl a fost Mesia sau Hristos.

Pentru a stăvili seria minciunilor, Dumnezeu Tatăl a venit în sprijinul oamenilor cu Profeţii cărora le-a dat darul de a vesti momentul şi pe Arhanghelul Gabriel pentru a Bine vestii, pe Zaharia şi pe Fecioara Maria.

2.  În etapa a doua, Dumnezeu Fiul, trebuia să vină pe pământ aşa cum v-am descoperit, Întrupat prin Fecioara Maria, iar Dumnezeirea Sa să arate puteri peste puterea îngerească, iar faptele vorbesc de la sine; A arătat din plin!

În special la Învierea Sa, când alături de El S-au Întrupat ca Domni Dumnezeu Tatăl şi Domnul Duhului Sfânt, reunind Sfânta Treime ca Domni pe pământ ca în timpul lui Avraam. Apoi a arătat Ucenicilor Săi, trecerile Sale prin cele trei stări: de Lumină Nevăzută, de Lumină Materializată şi Întrupat Fizic (în Materie).

Înainte însă de trecerea prin moarte, Domnul Iisus fiind pe deplin încredinţat de lipsa de interes al oamenilor, faţă de întruparea lor din Lumina Materializată a Dumnezeirii Sale spune Ucenicilor Săi despre nevoia Înălţării Sale pentru a trimite Mângâietorul adică Domnul Duhului Sfânt.

După Înălţarea Sa, a venit rândul Ucenicilor Săi să fie ispitiţi de diavol. Ispita s-a produs lent: erau atraşi pentru propovăduire numai către familiile evreieşti, desconsiderând astfel prima Lucrare a Duhului Sfânt de a face Apostolii să vorbească în limbi; Lucrare ce a fost menită să le arate cui să propovăduiască Învăţătura Domnului lor; la ce bun li s-ar fi dat să vorbească alte limbi, dacă Sfânta Treime nu ar fi vrut să propovăduiască oricărui om Învăţătura Sa cât şi despre puterea omului prin propria voinţă de a fi întrupat şi îmbrăcat din Lumina Materializată a Dumnezeirii? A urmat ispita urmaşilor, am spune a ucenicilor de Ucenici care s-au dus la Ierusalim spre a câştiga clerul din templu şi sinagogi, dar aici au cunoscut căderea din plin, acceptând haina materială a preoţiei, dogma, ierarhiile, sfârşind prin a construi locaşuri de cult cu biserici şi schimbând idolii cu icoanele. A venit şi timpul ispitirii preoţimii creştine cu femei ce au purtat numele Elena, cu siguranţă cel mai cunoscut al mamei împăratului Constantin, dar nu vreau să trec mai departe, fără a Vă reaminti de elinii din Evanghelii iar apoi în toate timpurile prin numele oricărei femei ce a jucat un rol conducător în arcul puterii.

Oarecum asemănător a intervenit Dumnezeu şi la înlăturarea acestei ispite şi a Bine vestit Întruparea Domnului Duhului Sfânt prin Arătarea Fecioarei Maria la Fatima. Folosesc expresia: oarecum asemănător, întrucât Fecioara Maria este acum în Împărăţia Cerească la fel de importantă ca Arhanghelii de odinioară. Acum, găsiţi şi explicaţi motivului pentru care francezii au ieşit şi au defilat, imediat după revoluţie cu o femeie goală; sau care este rostul celui mai actual simbol al libertăţii, statuia ce tronează în America dar al cărei nume nu se rosteşte, fiind doar femeia care dă naştere Eliberatorului!

3. În ultima etapă, Duhul Sfânt avea să se întrupeze prin femeie ca Domn între Domni, ca egal al frăţiei Fiilor Luminii.

Şi am Făcut-o! M-am descoperit Domniilor Voastre, după ce am fost profeţit La Fatima de Fecioara Maria şi prezentând descoperirea Mesajului Ei.

Rămâne o singură întrebare care trebuie să îşi găsească răspuns: De ce aceste treceri prin etape?

Dumnezeu răspunde: pentru a nu lăsa omului nici-un fel de argument la Judecata de apoi!

În primele două etape omul a spus: Doamne, nu ai cum să ne înţelegi pe noi că nu ai venit din trup omenesc! Nu trăieşti sub sclavia greşelii făcute de Adam şi Eva! Nu putem părăsi celula pe care ai dat-o îngerilor pentru întocmirea lucrării de pe pământ!.

Dar acum, în cea de a treia etapă, eu strig, nu numai că spun: Ba da se poate sunt Întrupat din aceeaşi celulă ca Domniile Voastre numai că trebuie să primiţi Învăţătura Dumnezeiască pe care V-o descopăr eu acum!

Trebuie să învăţaţi cum să ţineţi în frâu inconştienţa celulară!

V-am vorbit mai mult ca de obicei. Mă opresc aici şi vom relua discuţia despre inconştienţa celulară.

Pace casei Domniilor Voastre!

Amin!